La început mă bucurasem. Asta fiindcă aveam eu deja o teorie potrivit căreia copiii ăştia ar prinde mai bine nişte lucruri – cum ar fi valorile, dar evitam cuvântul ca să nu-i sperii – daca ele li s-ar servi într-un ambalaj mai familiar. Adică a se mai scuti cu Neculce că nu mai înţelege nimeni „ce a vrut să spună autorul”. A se lăsa mai uşor cu Ciocoii vechi şi noi. A se evita Adela. Uite, văzusem eu în Cultura un text despre consumatorii de seminţe din Berceni, sau un altul despre cum circulăm cu scările rulante de la metrou şi mă gândisem că gata, le mutăm în… Popcorn, să zicem, şi o mai rezolvăm cu educaţia copiilor. Nici nu îndrăznisem să merg mai departe. Şi, când colo, ce să vezi!
Cătălin Sturza, clasicul în viaţă dat la Bac, e nemulţumit. Candidaţii… ei sunt şi mai şi.
ParaJurnal 