Domnule Berceanu, nesimţirea dumneavoastră e cât casa. Cât casa din comunicatul de luni

gara de nordNu ştiu în ce casă aţi dormit, domnule ministru Berceanu, în noapte de duminică spre luni. Şi nici nu-mi pasă. Mă doare chiar undeva. Ce ştiu e că aţi dormit cu nesimţire, în timp ce călătorii din trenul personal 3011 şi-au petrecut toată noaptea în câmp. Că e mare nesimţirea în tot CFR-ul şi în tot Ministerul Transporturilor şi în tot Guvernul României.

Domnule Berceanu, într-o ţară normală, toţi imbecilii din instituţiile enumerate mai sus, ar fi fost treziţi dracului de o simplă raportare venită de la conductorii de tren, de o sumară informare transmisă de şefii de gări, de o nu mai stiu ce procedură din ce cretin de protocol e de urmat în astfel de situaţii. Şi că, treziţi din somn de responsabilităţile pe care le aveţi, aţi fi decis o măsură în sprijinul unor oameni plecaţi într-o călătorie de două ore, care s-a transformat într-una de 10 ore. Că le-aţi fi trimis o sticlă de apă, un sendviş, o pătură, un alt tren, un microbuz care să-i ia din câmp, un elicopter din care să li se strige la portavoce informaţii esenţiale. Fiindcă celor din trenul 3011 nici măcar asta nu li s-a dat. O informaţie simplă: Nu mai ajungem la Câmpina în două ore, ci în patru, în opt, în zece, mâine, săptămâna viitoare, în 2012. Deci anunţaţi-vă familiile, reprogramaţi-vă concediile de vară, sunaţi la 112, pregătiţi-vă pentru acordarea primului ajutor în caz de hipotermie, apelaţi urgent la un preot, la o vrăjitoare, la flacăra violet. Că noaptea e frig în câmp şi în trenurile oprite.

Domnule Berceanu, e vorba despre trenul personal 3011, cu plecare din Gara Bucureşti Basarab la ora 20.23 şi sosire în Gara Câmpina la ora 22.28, tren care a ajuns la destinaţie la ora 04.30. E o întârziere, aşa cum v-am spus deja, de opt ore. Domnule ministru, insist cu aceste detalii pentru că şi dumneavostră insistaţi să vă prefaceţi cu nesimţire că nu ştiţi nimic. Altfel, ar fi trebuit ca în cursul zilei de luni, din partea Ministerului Transportului, să apară o reacţie. Or, de la biroul dumneavoastră de presă, de-a lungul întregii zile, am primit ca jurnalist acreditat pe lângă MTI, un singur mail. Cel cu subiectul „Precizare Libertatea casa Snagov”. Încă o dată, domnule ministru, casa dumneavostră mă deranjează, azi, cel mai puţin.  Şi afirmaţia din comunicat, potrivit căreia „Ministrul Berceanu îi poate vinde pe loc, acelui expert imobilul respectiv pentru suma de 500 de mii de euro, deci la un sfert din pretul estimat de specialist.” mi se pare o ironie minim nereuşită. Aştept un comunicat care să conţină o formulare de genul „Ministrul Berceanu poate oricând să doarmă în tren o noapte întreagă, fiind pregătit doar pentru o călătorie de două ore, deci pentru mai puţin de un sfert din durata reală a cursei efectuate de trenul 3011”. Până la apariţia acestui comunicat, consider îndreptăţită acuzaţia de nesimţire şi o susţin.

Domnule ministru, în încheiere, permiteţi-mi o sugestie. Spălaţi-vă obrazul măcar trimiţând scuzele dumneavostră personale, ale ministerului pe care îl conduceţi şi ale CFR-ului pe care îl aveţi în subordine, unui puşti care şi-a petrecut noaptea de duminică 28 februarie spre luni 01 martie, în trenul 3011. Se numeşte Radu Tuchel, locuieşte în Câmpina, are 18 ani şi în 2009 a votat pentru prima dată.

Fără nicio stimă,

Carmen Corbu